În funcţie de aceste planuri tarifare se vor crea facturile pentru părinţii copiilor din grădiniţă.

Deoarece unele grădiniţe au diferite programe (scurt, normal, prelungit) este normal că toţi copiii să fie taxaţi în mod transparent şi diferit în funcţie de programul pe care îl urmează. Astfel, dumneavoastră creaţi un plan tarifar în funcţie de cele disponibile la grădiniţă prin apăsarea butonului verde ce se regăseşte în colţul din dreapta sus. Se va deschide o fereastră unde veţi începe să completaţi detalii despre acesta, precum nume, program, preţ pachet, opţionale, etc. Prin apăsarea butonului „Adaugă”, planul tarifar va fi adăugat, urmând mai apoi să se facă asocierea clienţilor la el.

Asocierea copiiilor la planurile tarifare configurate. După ce un plan tarifar a fost creat, selectaţi „Asocierea Clienţilor la Planuri Tarifare”, buton ce se regăseşte în partea de sus. În partea centrală veţi vedea o lista a copiilor, aranjaţi în funcţie de grupe. În dreptul fiecărui copil, în partea dreapta, veţi vedea un buton cu ajutorul căruia selectaţi planul tarifar dorit. Printr-o simplă apăsare pe buton se deschide o căsuţa de unde alegeţi din meniuri deja existente. Astfel facturarea se va face pe baza planului tarifar ales de părinte şi nu vor exista confuzii.

Did this answer your question?